joi, 21 noiembrie 2013

Fermier de Nana! Băsescu îşi vede visul cu ochii: devine fermier cu 350 hectare lângă Bucureşti. Fiica lui a dat 1,6 milioane de euro pe teren

În octombrie 2011, Jurnalul Naţional arăta că preşedintele Traian Băsescu a fost cercetat în 2004 de Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor – ONPCSB pentru spălare de bani ca urmare a unor tranzacţii imobiliare făcute cu “Regele Asfaltului”, Cornel Căşuneanu. Dosarul cu numărul S/IV/1014 deschis pe 17 septembrie 2004 a fost închis după numai cinci zile, pentru că Traian Băsescu fusese ales preşedinte. Jurnalul Naţional a arătat atunci că dosarul nu s-a închis pentru că faptele nu se probau, ci pentru simplul fapt că Traian Băsescu beneficia de imunitate. În iunie 2002, Jurnalul Naţional publica o anchetă cu titlul: “Averea lui Traian nu se regăseşte în câştigurile lui legale” în care se detaliau afacerile cu terenuri, şi nu numai, ale lui Băsescu, pe atunci primar general al Capitalei. Într-una dintre aceste afaceri era implicată şi Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui. Acum, ONPCSB s-a autosesizat în urma acuzaţiilor făcute de senatorul PNL Sorin Roşca-Stănescu legate de finanţarea în 2004 a Alianţei Dreptate şi Adevăr ­ DA. Conform declaraţiilor lui Roşca-Stănescu, o firmă în spatele căreia se afla Sorin Ovidiu Vântu ar fi trimis 7 milioane de dolari în Cipru pentru Alianţa DA, al cărei candidat la preşedinţie era Traian Băsescu. Senatorul PNL a declarat că Alianţa DA a comis un act ilegal prin nedeclararea acestei finanţări în Monitorul Oficial al României. Acum, Ioana Băsescu este din nou în mijlocul unei afaceri cu terenuri. Ea a cumpărat 350 de hectare de teren în Călăraşi, teren pe care îl ară tractoarele unei firme cercetate de procurori pentru un prejudiciu de 30 de milioane de euro.

Preşedintele Traian Băsescu declara astă-vară că vrea să îşi facă o livadă de 50 de hectare cu piersici, cireşi şi meri. Primul pas l-a făcut, se pare, prin achiziţionarea de către fiica sa a celor 350 de hectare de teren agricol. Tranzacţia s-a efectuat prin consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu, care a confirmat afacerea. “N-am fost în timpul programului, am fost în timpul liber. Ioana a vrut să cumpere un teren şi m-a consiliat. L-am văzut, e foarte bun”, a spus Adrian Rădulescu într-o intervenţie telefonică la Antena 3. El a mai adăugat că Ioana Băsescu a cumpărat terenul respectiv prin credit. 

Tranzacţie confirmată

Primarul comunei Nana, judeţul Călăraşi, Gheorghe Dobre, a confirmat şi el tranzacţia: “Da, a cumpărat o suprafaţă de teren, în jur de 300 de hectare, de la o firmă. A cumpărat acest teren. Nu ştiu ce a negociat, nu am fost martor!”. Primarul Dobre a mai declarat că nici un membru al familiei prezidenţiale nu a fost prezent la încheierea afacerii care nu s-a făcut în comună, pentru simplul motiv că acolo nu există notar. Operaţiunea de vânzare-cumpărare a fost trecută în registrul agricol în data de 19 septembrie 2013. Consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu, cel care a intermediat tranzacţia, a fost numit consilier al preşedintelui Traian Băsescu la 1 aprilie 2013 şi a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii în perioada guvernului Boc. Consilierul prezidenţial a fost văzut, conform declaraţiilor primarului Dobre, de mai multe ori în comună umblând să cumpere pământ. Secretara Consiliului Local Nana a declarat pentru media locală că terenul era proprietatea unui italian care-l arendase şi că preţul de achiziţie a fost de 4.700 de euro/ha, ceea ce înseamnă 1.645.000 de euro.  

Afaceri de tarla
Pe de altă parte, Ioana Băsescu a precizat într-un comunicat că a achiziţionat în luna septembrie un teren agricol de 290,41 hectare pentru care a plătit 1.028.507,55 euro. Pentru această tranzacţie, mai menţionează Ioana Băsescu, ea a luat un credit ipotecar de peste 1.000.000 de euro încheiat pe o perioadă de 30 de ani. În 9 septembrie 2013, Ioana Băsescu a contractat un credit de la CEC Bank – Unitatea Pilot Victoria în valoare de 4.600.000 de lei. Contractul de credit are numărul  RQ 13095722648477, iar contractul de ipotecă mobiliară pe cont curent are numărul 189/09.09.2013. Este posibil ca aceşti bani să fi fost folosiţi în această afacere. Terenul achiziţionat de fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu a fost arat şi însămânţat cu grâu de societatea comercială Maria Group, condusă de cetăţeanul libanez El Khalill Jihad. Pe 12 august 2012, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism au descins la sediul firmei acuzele fiind legate de un prejudiciu de 30 de milioane de euro. El Khalill Jihad este unul dintre cei trei asociaţi ai SC Maria Terminal Operators SRL din Constanţa. Alt asociat este Sorin Budăi. Acesta este inculpat într-un dosar aflat pe masa judecătorilor Curţii Supreme împreună cu fostul senator PD-L Mircea Banias, ambii fiind acuzaţi, alături de câteva zeci de persoane, de iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup.

Mihaela Cojocaru

10 comentarii:

  1. SI PE LANGA ASTEA TOATE TOT MAI ARE ADEPTI !!!!! care-l sustin si-l apara, ce naiba le-a sters memoria ?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comparat cu Dan Voiculescu, agricultorul Traian Basescu pare un mare fraier. Incearca si seful statului o afacere agricola cu ceva bani de la o banca de stat. Nu asa se face. La capitolul asta, poate lua lectii de la Voiculescu. Sa revedem in mare cum arata afacerile agricole ale celor doi. Grupul industrial Voiculescu si Compania SA (GRIVCO) se judeca si azi pentru vreo 2600 (nu un petec de 300) de hectare de teren agricol concesionate de la stat, atentie, nu cumparate, in conditii super-avantajoase.

      Agentia Domeniilor Statului a dat in judecata Grivco prin 2010, pe motiv ca ar fi exploatat nelegal terenul, solicitand vreo 250.000 de euro redeventa neplatita, cu mentiunea ca terenul din Giurgiu este unul dintre cele mai bune din tara, cu sisteme de irigatii, alei betonate, productie predictibila etc.

      Acest proces s-a suspendat, potrivit EVZ, pana la judecarea unui alt proces deschis de aceasta data de Grivco impotriva ADS. Grivco a sustinut la randul sau ca a investit 23 de milioane si a solicitat instantei sa i se recunoasca dreptul de a exploata cele 2600 de hectare. A pierdut procesul in octombrie 2012 la Judecatoria sector 1, dar a facut apel. Acest proces cu ADS se judeca mai departe la Tribunalul Bucuresti. (Vezi sentinta in documentul atasat)

      Dan Voiculescu a avut mereu imaginea de ansamblu asupra afacerilor sale agricole. Si-a impus, cand a avut ocazia, oameni la varful Ministerului Agriculturii, ADS sau alte institutii subordonate. Pe actualul ministru, Daniel Constantin, l-a imprumutat cu aproape 300.000 de euro. Prin urmare, a avut control pe decizie intr-o zona unde era interesat. Merita precizat ca Dan Voiculescu nu s-a multumit cu statutul de simplu arendas al terenului statului, ci s-a impus ca industrias.

      Ce sa faca cu graul sau porumbul din Giurgiu? Sa se inghesuie cu el in port ca toti latifundiarii? De ce-ar vinde materie prima si nu produs finit cu valoare adaugata? Nu integram intreaga afacere intr-un lant de productie? Asta inseamna fabrica, iar cand spui fabrica te gandesti la fonduri europene. Si de ce s-o construiesti pe banii tai cand te poti dezvolta pe banii UE. Sigur ca injuri Bruxelles-ul la televiziunea ta de dimineata pana seara, dar asta e politica. Pragmatic vorbind, UE aduce o groaza de beneficii daca stii sa le exploatezi. Si de ce sa platesti taxe obscene la stat cand, in numele poporului, desigur, poti forta reducerea TVA-ului la 9% mai ales cand esti bine infipt la butoanele puterii.

      Ștergere
    2. Intr-o postare pe blogul personal din data de 2 aprilie, Catalin Tolontan sesizeaza aceasta situatie la limita conflictului de interese:
      "Un unghi pe care media l-a scăpat din vedere în aceste zile. ”Decizia de a scădea TVA de 9% la pîine este un angajament politic pe care îl vom aplica în ciuda opoziției unor funcționari din ministerul de finanțe”, a declarat recent Daniel Constantin, ministrul agriculturii. Numai că această decizie politică promovată de Daniel Constantin va favoriza economic o firmă care poartă numele lui Dan Voiculescu. ”SMART FOOD SOLUTIONS S.R.L. este o companie nouă pe piața românească, ce face parte din Grupul Industrial Grivco”, scrie pe siteul pîinii Savoria, marcă produsă începînd cu 2010 de ”cea mai modernă fabrică de toast din sud-estul Europei, investiție de 9 milioane de euro din fonduri europene”. Grivco este grupul fondat și controlat de Dan Voiculescu, al cărui nume îl și poartă. PC este partidul fondat de Dan Voiculescu și care l-a trimis pe Daniel Constantin în guvernul USL. Dan Constantin are datorii private către Dan Voiculescu, în urma unui împrumut."
      Avand in vedere cele de mai sus, agricultorul Traian Basescu arata penibil cu cele 300 de hectare ale sale cumparate de la un privat, nu concesionate de la stat, cu imprumutul luat de fiica sa, Ioana, de la CEC pe 30 de ani (te doare capul), pentru care seful statului s-a mai si compromis telefonand ministrului Chitoiu sa nu-l schimbe pe Ghetea. Adica totul pare meschin, ridicol in comparatie cu lucratura lui Voiculescu, care denota coerenta, viziune integrata si o vasta lipsa de scrupule.

      Greu de inteles, totusi, de ce Dan Voiculescu si Antena 3 fac atata caz de creditul lui Traian Basescu. Ce-i opreste sa se prezinte frumos la ghiseul CEC, cu un dosar de credit in brate (presupunand ca Dan Voiculescu sau fiicele sale pot proba un venit de cateva mii de euro pe luna) pentru a solicita un imprumut?

      Cu un milion - doua, ar cumpara macar cateva sute de hectare din cele 2600 de la Giurgiu. Pacat de ocazie. Dac-o rateaza acum, cine stie cand se mai intalnesc cu ea. Merita sa forteze putin cat PC mai este la guvernare, Daniel Constantin ministru la Agricultura si inainte de scumpirile anuntate pentru dupa 1 ianuarie 2014. Si, mai ales, cat sentinta de condamnare la inchisoare cu executare din dosarul ICA nu este definitiva. Cum suna deviza CEC: hai,ca se poate :)

      Dan Tapalaga, Hotnews.ro, 18.11.2013

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  2. Cred ca dl Basescu vrea sa faca bisnita cu pamantul, si nicidecum agricultura!...
    Ce naiba, doar stiti ca are o veche experienta, de pe vremea "Odiosului", cand vindea blugi si Kent-uri, aduse cu vaporul in tara ...
    Banii (negri) pe care i-a investit, vor fi astfel spalati si inmultiti!...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este plauzibil ceea ce sustineti. Odata cu permisiunea data strainilor de a cumpara pamant la noi, preturile vor creste mult. Si cine credeti ca va fi gata sa vanda atunci?

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  3. In titlul articolului se specifică suprafața de 350 ha, deși din conținut și din comunicatul uniunii notarilor publici rezultă că acesta este de 290,41 ha.
    La ce folosește această umflare a suprafeței cu aproape 60 ha?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Karadeniz,
      Este un articol mai vechi, anterior clarificarilor din aceste zile. Dar, sincer, credeti ca schimba cu ceva faptul ca in loc de 350 ha sunt 290,41?!...
      Mentalitatea de baiat de cartier, de golan, de smecher, a presedintelui, este la fel de stanjenitoare si cu "numai" 290,1ha.

      Ștergere
    2. Nu schimbă cu nimic, dacă ne referim la Traian Băsescu. Dar schimbă multe dacă ne referim la SCMD și Forța a Treia.
      Indiferent cât de vechi este articolul distonanța dintre titlu și conținut, ține de boala messmediei de a distorsiona realitate în goana după numită ratting și nu de concizia unei structuri militare, fie ea și sindicat.
      Ați preluat acel articol din Jurnalul Național ( apropos, poza cu Traian Băsescu pe tractor era mai sugestivă decât articolul în sine ) probabil fără să-l citiți altfel ați fi sesizat că în conținut se vorbește de altă suprafață.

      Ștergere